Termeni si conditii
1. Termeni şi Condiţii
1.1 Site-ul www.stagiipebune.ro, denumit in continuare Site, este in proprietatea si administrarea Asociatiei "Studenti si Profesionisti IT&C", inregistrata in Registrul Asociatiilor prin hotararea Judecatoriei Sector II nr. 3981/300/2006, cod fiscal 18635529, cont RO21BRDE445SV59250244450, deschis la BRD-Societe Generale, sucursala Mosilor, cu sediul in Calea Mosilor 237, Bloc 45, Sector 2, Bucuresti, reprezentata prin Bogdan Iordache in calitate de Presedinte, denumita in continuare ASPI. Site-ul este destinat implementarii programului "Stagii pe Bune". Prin inscrierea in program, compania dumneavoastra, denumita in continuare Compania, accepta implicit Termenii si Conditiile detaliate mai jos, Conditiile de Utilizare a Site-ului, precum si Anexa A (Desfasurarea programului) si Anexa B (Inscrierea in programul « Stagii pe Bune »).
1.2 Accesul si utilizarea Site-ului sunt supuse urmatorilor Termeni si Conditii si tuturor legilor si regulamentelor aplicabile. Accesand si utilizand Site-ul, acceptati, fara limitari sau calificari, acesti Termeni si Conditii si luati la cunostinta ca orice alte acorduri intre Companie si ASPI sunt inlocuite prin prevederile acestora. Daca nu sunteti de acord sau nu acceptati, fara limitari sau calificari, Termenii si Conditiile acestui Site, ASPI isi rezerva dreptul de a nu inscrie Compania in programul « Stagii pe Bune ».
1.3 Obiectul prezentelor Conditii de Utilizare il constituie participarea la programul „Stagii pe Bune”, organizat de ASPI in perioada 13 februarie – 1 noiembrie 2012, conform Anexei A (Desfasurarea programului).
1.4 Compania declara pe propria raspundere ca datele oferite pe Site-ul www.stagiipebune.ro sunt reale.
1.5 Compania se obliga sa respecte calendarul etapelor programului “Stagii pe Bune”, prezentate in Anexa A (Desfasurarea programului).
1.6 Litigiile de orice natura decurgand din executarea prezentelor Termeni si Conditii, in prima etapa, se vor rezolva pe cale amiabila si, in caz de mentinere a divergentei, se va face apel la instantele de drept comun competente.
2. Condiţii de Utilizare a Site-ului
2.1 Site-ul www.stagiipebune.ro este destinat implementarii programului "Stagii pe Bune". Atunci cand accesati Site-ul si utilizati continutul lui, acceptati implicit Conditiile de Utilizare a Site-ului detaliate mai jos.
2.2 ASPI se considera a fi autorul Site-ului. Imaginile si textele integrate in acest Site sunt proprietatea ASPI sau a unor terti care au autorizat asociatia sa le utilizeze.
2.3 Reproducerea digitala sau pe hartie a continutului prezentat este autorizata fara niciun fel de constrangere, doar daca este destinata uzului strict personal.
2.4 Daca informatia de pe Site este folosita in scop comercial sau pentru a fi prezentata in public (seminarii, training-uri, conferinte etc), atunci se va mentiona sursa, sintaxa recomandata fiind « Informatie preluata de pe site-ul programului “Stagii Pe Bune” - www.stagiipebune.ro ».
2.5 Titulatura si logo-ul Stagii pe Bune sunt marci apartinand de drept ASPI. Reproducerea, imitarea, utilizarea sau aplicarea acestor marci fara acordul ASPI este infractiune de contrafacere si se pedepseste conform legilor in vigoare.
2.6 ASPI isi rezerva dreptul de modificare a continutului de pe Site, fara nici un fel de preaviz. ASPI nu este insa responsabila pentru felul in care este utilizat continutul site-ului sau pentru implicatiile care ar putea decurge din utilizarea acestuia.
2.7 Site-ul contine legaturi catre alte site-uri. Aceste link-uri au fost incluse numai pentru a servi intereselor dumneavoastra de informare. ASPI nu este responsabila de continutul, produsele, serviciile etc. disponibile pe aceste site-uri.
2.8 Companiile inscrise in Program pot folosi datele si informatiile de pe Site numai in interesul si pentru indeplinirea obiectivelor Programului, ceea ce presupune recrutarea de studenti pentru stagiile publicate pentru colaborare pe perioada vacantei de vara. Materialele Site-ului nu pot fi folosite pentru a recruta angajati, in acest scop va rugam sa folositi alte mijloace.
2.9 ASPI poate, fara orice alta notificare sau formalitate si fara ca acest lucru sa necesite explicarea atitudinii sale, sa suspende, sa inceteze sau sa limiteze accesul Companiei la continutul Site-ului sau la o parte a acestui continut.
2.10 ASPI isi rezerva dreptul de a modifica, adauga sau retrage Conditiile de Utilizare a Site-ului la orice ora si fara preaviz. Orice utilizare a site-ului dupa schimbarea acestor conditii inseamna implicit ca sunteti de acord cu modificarile aparute.
2.11 Litigiile de orice natura decurgand din executarea prezentelor Conditii de Utilizare a Site-ului, in prima etapa, se vor rezolva pe cale amiabila si, in caz de mentinere a divergentei, se va face apel la instantele de drept comun competente.
Anexa A - Desfăşurarea Programului "Stagii pe Bune"
1. Centralizarea Stagiilor pe Bune oferite de companii
Perioada : 13 Februarie – 13 Mai
- Este relansat situl www.stagiipebune.ro
- Începe campania de promovare a proiectului către companii, şi ulterior către studenţi
- Stagiile oferite de către companiile de IT&C vor fi centralizate pe situl www.stagiipebune.ro şi prezentate studenţilor
- Studenţii se pot înscrie pe situl www.stagiipebune.ro şi pot aplica la oricâte dintre stagiile prezentate
2. Studenţii aplică la stagiile prezentate pe situl www.stagiipebune.ro
Perioada : 13 Februarie – 13 Mai
- Studenții pot aplica în mod continuu la stagii din momentul în care ofertele de stagiu apar pe site.
- Companiile încep activităţile de recrutare
3. Companiile îşi recrutează stagiarii
Perioada : 13 Mai – 3 Iunie
- Recrutarea se poate face pe măsură ce studenții aplică la stagii
4. Rezultatele finale sunt centralizate
Perioada : 13 Mai - 3 Iunie
- Perioada de recrutare se încheie
- Companiile anunţă rezultatele procesului de recrutare, date care vor fi centralizate pe www.stagiipebune.ro
5. Desfăşurarea stagiilor
Perioada : 3 Iunie - 1 Octombrie
- Stagiarii desfăşoară stagiile la care au fost admişi în cadrul companiilor
- Durata recomandată de desfăşurare a stagiilor este de 3 luni
6. Evaluarea programului
Perioada : 1 Octombrie – 1 Noiembrie
- După încheierea stagiilor, membrii echipei „Stagii pe Bune” participă la discuţii cu reprezentanţii companiilor pentru a evalua efectele programului.
Anexa B - Înscrierea în Programul “Stagii pe Bune”
1. Obiectul prezentei anexe il reprezinta inscrierea si promovarea stagiilor Companiei in cadrul programului „Stagii pe Bune”, desfasurat de ASPI in conformitate cu datele prezentate in Anexa A (Desfasurarea programului).
2. Inscrierea Companiei in cadrul programului „Stagii pe Bune" va permite acesteia:
- Prezentarea pe Site a informatiilor despre companie, introduse de reprezentantii acesteia;
- Prezentarea pe Site a unui numar nelimitat de stagii de vara ale caror informatii au fost introduse de reprezentantii Companiei, dupa aprobarea ASPI;
- Prezentarea stagiilor inscrise in newsletter-ul InfoStagii.
3. Inscrierea Companiei in programul "Stagii pe Bune" este gratuita.
4. Compania se obliga sa respecte calendarul etapelor programului “Stagii pe Bune”, prezentate in Anexa A (Desfasurarea programului).
5. Compania se obliga sa recruteze candidati pentru stagiile oferite, exclusiv in functie de criteriile mentionate pe Site, fara obligatia atribuirii tuturor stagiilor.
6. Compania va colabora cu stagiarii alesi în intervalul 3 iunie 2012 - 1 octombrie 2012, urmand ca stagiariilor sa li se atribuie sarcinile descrise in prezentarea stagiului.
7. Compania isi asuma obligatia de a oferi ASPI la finalul stagiului un raport ce va cuprinde o descriere a rezultatelor obtinute de stagiari.
8. ASPI se obliga sa nu favorizeze sau sa defavorizeze stagiile Companiei prin comparatie cu celelalte stagii oferite si sa nu influenteze direct alegerea aplicantilor la stagii.